d

Alienum phaedrum torquatos
nec eu, vis detraxit periculis ex,
nihil expetendis in mei.

contact
neva@office.com
+456933336454
2606 Saints Alley
Tampa, FL 33602
Follow Us

Maria Romanescu

Workshop Design Interior

Transformă spațiul tău într-o mare bucurie

Teorie, practică, sfaturi aplicate ție și… puțină magie pentru proiectul tău de (re)amenajare interioară. 

Cum ar fi pentru tine să ajungi acasă în fiecare zi cu bucurie?…

Să te trezești în fiecare dimineață în spațiul pe care l-ai visat mereu, care este perfect pentru tine, perfect pentru nevoile tale și ale celor dragi? Vrei să simți că ACASĂ este cel mai frumos loc de pe Pământ (pentru tine), că este locul în care îți reîncarci bateriile și te simți în deplină siguranță?

Haide la un workshop onest și aplicat, care nu te face arhitect, dar îți deschide ochii asupra celor mai bine păstrate secrete ale profesioniștilor în amenajări interioare. Ca să știi exact ce, când și cum să faci, ca să ai casa la care ai visat. 

j

Workshopul este special pentru tine dacă:

  • Vrei să ridici vibrația casei tale și să o transformi în oaza de tihnă pentru ține și cei dragi.
  • Ai găsit deja inspirație pe Pinterest și vrei să pui în aplicare la tine acasă.
  • Ai curajul să afli care sunt realitățile unui proiect, înainte de a-l începe (Cât mă costă?, Cât durează? Mă descurc singur/ă? Cum?! nu se pune plintă peste faianță?…)
  • Urmează să achiziționezi o proprietate imobiliară și nu vrei să te lași păcălit de iluzii, ci vrei să știi clar dacă aceasta promite nivelul de confort de care ai nevoie.
  • Ai achiziționat deja recent o locuință și vrei să o transformi în Acasă.
  • Vrei să îți (re)amenajezi propria locuință și să îmbunătățești starea ta de bine.
  • Vrei să apelezi la un profesionist, dar ai auzit de la un ”binevoitor”: Îți pune o canapea, un fotoliu, 2 draperii și te usucă de bani – asta îți fac eu gratis într-o săptămână.
  • Activezi într-un domeniu conex (producție mobiler, showroom de specialitate, renovări interioare, construcții civile, inginerie, vânzări finisaje etc.) și vrei să aprofundezi culisele unei amenajări, pentru un plus de know-how și profesionalism în fața clienților tăi.
  • Ești student(ă) în domeniu și singura ”realitate” care ți-a fost prezentată a fost cea de la cursuri, vino ca șă știi cum să eviți din palpitațiile de la primele tale proiecte (p.s. menționează în formularul de înscriere că ești student(ă) și beneficiezi de 50% reducere în baza carnetului de student vizat pe anul curent)

Ce vei obține în urma acestui workshop:

  • Înțelegerea pas cu pas a demersului unei amenajări și până în ce punct, realist vorbind, îți poți asuma gestionarea pe cont propriu a proiectului și de unde ai avea nevoie de ajutor specializat.
  • Claritate asupra tipului de ambient și direcția stilistică care se potrivesc casei tale.
  • Cum să îți alegi culorile și materialele preferate având la dispoziție în cadrul workshopului o multitudine de mostrare și paletare.
  • Vei afla când e momentul să-ți lași creativitatea să zburde și care sunt regulile neclintite, musai de urmat ca viața ta acasă să nu se transforme într-un disconfort total.
  • Vei afla care sunt cele mai des întâlnite greșeli într-o amenajare și cum să le eviți cu brio.
  • Noțiuni de bază în domeniu ca limbaj comun pentru a comunica eficient și clar așteptările și dorințele tale specialiștilor cu care alegi să lucrezi.
  • Tips & tricks aplicate și exerciții practice pe care le poți pune în practică direct la tine acasă, ca intervenție locală, dar cu efect maxim (exemplu: rearanjarea coerentă a mobilierului în baza principiilor de funcționalitate deprinse în cadrul workshopului).
  • Accesarea propriei creativități alături de un grup fain de oameni cu aceleași interese și curiozități într-ale designului interior;
  • Diploma de participare;
  • #GoodVibesOnly într-o locație grozavă.
f

PROGRAMĂ

ZIUA 1: componenta estetică
  1. Introducere în lumea Designului Interior
  2. Scopul Designului Interior (spoiler: fericirea și tihna de acasă ilustrate într-un combo unic, ca tine)
  3. Demersul pas cu pas al unei amenajări
  4. Componentele esențiale ale designului interior
  5. Estetica:
    1. Cromatică
    2. Materiale 
    3. Lumină (o altă poezie la fiecare ceas…)
  6. Exercițiu practic 1: Studii de caz. Comentăm starea și ambientul din punct de vedere estetic pe poze selectate;
  7. Exercițiu practic 2: Vei afla care sunt cele mai uzuale stiluri de amenajare și care este cel cu care tu te identifici;
  8. Exercițiu practic 3: Realizarea unui Moodboard coerent (dacă nu știi ce este acela, abia aștept să-ți explic live la workshop, ca pana la finalul zilei chiar tu să creezi propriul moodboard)
ZIUA 2: Componenta funcțională
  1. Regulile de aur – da, acelea care nu trebuie încălcate, față de care nu e nevoie să devii creativ pentru că viața ar deveni inconfortabilă acasă.
  2. Organizarea funcțională a casei. Ținem cont de:
  • Mobilare
  • Orientare puncte cardinale
  • Lumină naturală
  • Zonificări diferite în aceeași cameră
  • De tine! Cel ce locuiești acolo cu rutinele tale preferate pe care le desfășori (sau ai vrea) acasă. De ce ai nevoie?
  1. Organizare buget și durată execuție, în funcție de complexitatea bugetului tău (Știu, știu… super plus valoare + reality check instant!)
  2. Exercițiu practic: același plan, diferite posibilități de  organizare + dezbatere soluții. Cu ajutorul meu, vei reusi chiar tu sa mobilezi corect planul unui spațiu provocator)
  3. Tips & tricks aplicate pe o poză de la tine de acasă, ca provocare cu care te confrunți acum și trebuie musai soluționată.
  4. Q&A
h

INVESTIȚIE:

Tu cât ești dispus să investești ca să ai o stare de bine acasă și să eviți greșelile frecvente ale amenajărilor care te-ar costa bani, timp și energie? Presupun că răspunsul tău este: oricât este nevoie!

Am o veste bună, pentru că investiția ta în două zile tonice și pline de valoare e doar:

1500 lei

Evenimentul va avea loc fizic. Locurile sunt limitate.

BONUS: Tur privat al locației-showroom cu prezentarea celor mai inovatoare finisaje, obiecte sanitare și piese de mobilier care să-ți transforme ideile de revitalizare a casei tale în realitatea fazei de implementare.

UNDE ȘI CÂND

  • Durată 2 zile: sâmbătă și duminică, 11-12 Noiembrie
  • Orele 10:00 – 14:30
  • Calea Dorobanți Nr.134 @ Showroom SSAB

Uite aici ce fain a fost la ediția anterioară!

Ce spun cursanții și clienții mei:

  • Am atăt de multe cuvinte despre experiența cu Maria, și toate la superlativ! Unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am cunoscut vreodată. M-a încurajat și m-a ajutat să descopăr partea tehnică, dar și partea creativă a design-ului interior. Foarte multă pasiune, profesionalism și voie bună din partea Mariei. Îți mulțumesc pentru răbdare, pentru sfaturi și pentru pasiunea care este atât de molipsitoare – Ana-Maria V.
f
  • Workshop de design interior by Maria Romanescu m-a facut sa inteleg cat de important este mediul in care traim si cat de mult ne influenteaza starea (emotiile), cat de importanta este lumina naturala sau cat de importante sunt materialele pe care le folosim. Recomand cu caldura workshop-ul Mariei ca un prim pas spre cuibul pe care toti il dorim si nu reusim sa ajungem la el fara putin ajutor – Alexandru F
s
  • Ușurința cu care mi-a transformat ideile în realitate, ținând cont de toate dorințele și nevoile mele, a făcut ca tot procesul de a-mi amenaja apartamentul să fie mult mai simplu decât anticipasem. S-a adaptat perfect stilului pe care i l-am propus, a calculat și a planificat fiecare detaliu în parte și a ajuns la rezultatul final în mijlocul căruia mă aflu acum, când scriu acest testimonial: locul pe care îl numesc Acasă – Liviu S.

Specialistul tău în Design Interior

Bună, sunt Maria și proiectez bucurie.

Formal, sunt Arhitect și Designer, trainer acreditat de Design Interior, membru al Ordinului Arhitecților din România, și fondatoarea biroului de proiectare Fabritektura.

Dincolo de asta, sunt o persoană hiper-creativă, cu un al șaselea simț pentru spațiile ce încântă priviri și încurajează obiceiurile tale preferate.

Poate m-ai zărit pe canalul meu de Youtube, în cadrul ELLE Decoration Awards nominalizată pentru Cea mai bună amenajare a unui spațiu public sau poate ai răsfoit de-a lungul timpului postările de tips&tricks De vorbă cu DESIGN-ul.

Ușa mea îți este larg deschisă dacă simți nevoia de a crea sau (re)amenaja spațiul tău alături de un profesionist și echipa mea.

.

Abia astept sa ne cunoastem!

Cu entuziasm,

Maria